ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
U.A.T. COMUNA MICA
PRIMĂRIA
Nr. 7933 / 24.09.2024
ANUNŢ
cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie
pentru sezonul rece 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025
În conformitate cu prevederile Legii nr.226/2021, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice aprobate prin HG nr.1073/2021 consumatorii vulnerabili de energie (persoană singură/familia) beneficiază pe perioada sezonului rece de ajutoare pentru încălzire și de suplimentul pentru energie, pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei.
I. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței declarat de persoana singură/respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exercițiu. În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:
a) ajutor pentru energie termică;
b) ajutor pentru gaze naturale;
c) ajutor pentru energie electrică;
d) ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Ajutorul de încălzire a locuinţei se acordă pe bază de CERERE și DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE privind componența familiei și veniturile acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute.
Primăria comunei Mica, prin Compartimentul de asistență socială, va asigura distribuirea formularelor (cerere si declaratie pe proprie răspundere) la sediul acesteia, din localitatea Mica nr.56, județul Mureș, începând cu data de 07.10.2024.
Compartimentul de asistență socială va asigura consiliere și sprijinul necesar completării formularelor de cerere și declarație pe propria răspundere.
La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formular.
Prin FAMILIE se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacã între acestea existã sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţã şi/sau care locuiesc şi se gospodãresc împreunã, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.
Prin PERSOANĂ SINGURĂ se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singurã si nu se mai află în întreținerea părinților, precum si persoana cu vârsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, care locuiește și se gospodărește singură și are capacitatea de exercițiu anticipată.
Condițiile de acordare pentru ajutorul de încălzire:
· numai pentru un singur sistem de încălzire;
· numai pentru o singură locuință (pentru locuința de domiciliu sau de reședință)
· numai titularului contractului/convenției individuale încheiat/încheiate cu furnizorul;
· în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică, numai consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire, au fost debranșați de la furnizarea gazelor naturale și au contracte valabile de furnizare a energiei electrice.
Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului anunț și prevăzută în anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1154/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru utilizatorii de gaze naturale și combustibili solizi/petrolieri, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale) şi 320 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, respectiv:
II. Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și familiilor și persoanelor singure care nu au stabilit dreptul la ajutorul pentru încălzire, dar care obțin un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei în cazul persoanei singure.
Suplimentul de energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
Sursa de energie utilizată Suma fixă acordată lunar(lei)
Energie electrică 30 lei
Gaze naturale 10 lei
Combustibili solizi și/sau petrolieri 20 lei
EXCEPȚIE
Atunci când singura sursă de energie utilizată este cea electrică 70 lei
De exemplu: Dacă o familie se încălzește cu gaze naturale, pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10lei + 30lei = 40 lei.
Suplimentul de energie se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere și se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului.
Acte necesare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie:
Cererea va fi însoţită la depunere de următoarele acte:
- copii după actele de identitate ale tuturor membrilor de familie;
- copii după certificatele de naştere pentru membrii familiei care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
- copii după certificatele de înmatriculare și carte de identitate ale autoturismelor și/sau motocicletelor deţinute (unde este cazul);
- acte doveditoare privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (adeverinţă salariu cu menţionarea eventualelor bonuri de masă şi a contravalorii acestora, vouchere de vacanţă, cupoane pensie, cupoane şomaj, cupoane indemnizatii cu caracter permanent etc.); pentru persoanele care nu au venituri sau cuantumul acestora nu poate fi dovedit în alt mod, se va depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens, din care să rezulte sursa veniturilor din care persoana se întreține; Conform prevederilor art.I din OUG nr.105/2024 la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024;
- copie după documentul care atestă calitatea în care se deține locuința; (construcția cu destinația de locuință aflată în proprietatea titularului ajutorului ori închiriată sau asupra căreia acesta exercită un drept de folosință în condițiile legii, situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței.)
- copii după ultimele facturi de gaze naturale/energie electrică (pentru persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică, sau care solicită suplimentul pentru energie).
În situația în care solicitantul beneficiază de una sau ambele component ale venitului minim de incluziune, respectiv ajutor de incluziune și ajutor pentru familia cu copii, potrivit prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, și solicită ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie, la stabilirea dreptului la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, se iau în considerare documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la venitul minim de incluziune.
În cazul în care se va constata că la completarea cererii și declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, familia sau persoana singură care beneficiază de ajutor pentru încălzire sau supliment pentru energie nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deținute, dreptul la ajutorul pentru încălzire și/sau la suplimentul pentru energie încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.
Cererea și declarația pe propria răspundere, împreună cu toate documentele necesare vor putea fi transmise prin e-mail la adresa: mica@cjmures.ro, sau pot fi depuse personal, la sediul Primăriei Comunei Mica, Compartimentul asistență social, începând cu data 07.10.2024, în intervalul orar:
Luni 8.00 – 11.00
Marți 8.00 – 11.00 și 15.00-18.00
Miercuri 8.00 – 11.00
Joi 8.00 – 11.00
Vineri 8.00 – 11.00
Termenul limită pentru depunerea cererii este 25.10.2024.
PRIMAR
BÉRES János
ANEXA Nr. 4
la normele metodologice - ANEXA Nr. 4 a fost modificată prin Hotărâre 507/2023
LISTA
bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune
A. Bunuri imobile
Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente
B. Bunuri mobile
1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice
2. Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi
3. Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării
NOTĂ:
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului.
Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
C. Depozite bancare
Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.